din semnul timpului, ce este
mai mult, sau mai puțin milos,
se nasc căderi de strigăt rece
lovind adânc plăpândul os -
al vieții ce încet se trece.
în ochii-i de azur, curg lumi
de ape limpezi și oprite -
într-un tufiș la margine de drum,
mănunchi de muște zăpăcite
își fac de cap acum.
e pregătirea de ospăț final
când inima-i n-o să mai bată -
lovită de un glonț fatal
o căprioară moare supărată
pe cel ce-a irosit-o-n van.
lumi infernale ce dansează
în calea neputinței de a striga,
o altă clipă nouă și dorință
de a mai sta și nu pleca -
fără motiv și fără de trebuință.
din semnul timpului, ce este
mai mult, sau mai puțin milos,
trei fiare rup din carnea rece
lovind adânc plăpândul os -
al vieții...ce încet se trece.
magic-poet Vladimir.
Aceasta poezie ma duce cu gandul la o paralela , din habitatul oamenilor.... Oamenii frumosi sufleteste sunt "sfasiati" de cei haini. Dar totusi, faine versuri *HI*
Multumesc, prietene Silviu !
*HI* *THUMBS UP* *DRINK*
Tristete mare...trista poezie !
Asta e, viata are si astfel de parti negative, prietena Aurelya !
*KISSED* *HEART* *ROSE*
Lege a supraviețuirii ,sau selecția naturală ...versuri minunate ,dar triste ! O seara plina de frumos ,Magicule !!! *HI* *HI* *HI* *YES*
Multumesc, prietena CHERRY !
*KISSED* *HEART* *ROSE*
*HI* *HI* *HI* *ROSE* *GIVE_HEART* *YES*
Multumesc, prietena Viva !
*KISSED* *HEART* *ROSE*